„Nu se poate, nu se poate iar! In fiecare an e acelasi lucru: la 1 februarie zic hai, sa cumpar martisoare, sa nu raman iar descoperita, sa-mi iau de-o grija si patesc fix la fel: ma dau cu capul de pereti pe ultima suta de metri ca n-am ce pune in piept maica-mii si profelor si doamnei directoare si… frate, eu sunt un copil, am teme de facut si cel mult sa-mi fac curat in camera, de ce trebuie sa ma ocup eu si de chestiile astea…?! Auleu, si maine am si lucrare la mate, deci n-ar fi deloc OK sa ma prezint fara martisor… Hai, ca poate gasesc pe aici ceva…”, frunzareste copila marfa de pe tarabe cu palmele transpirate de panica, in vartejul gandurilor nemultumite, iar aglomeratia de oameni la fel de uituci, ocupati, grabiti si panicati ca ea o agita si mai mult.
Unde mai pui ca nici nu gaseste exact ce-si doreste si, chiar daca e in criza de timp – iar comerciantii au cam intrat deja in criza de marfa, ca e destul de tarziu pentru cumparat martisoare – parca tot nu s-ar duce cu orice-i cade in mana.
La scoala ii invata ca martisorul e un simbol al vietii, energiei si renasterii naturii, un talisman de noroc, o traditie care aduce oamenii laolalta. Si ea e de acord, teoretic, cu toate astea. Ii place sa vada cum tarabele se inrosesc de firele lor, pentru ca asa afla, la nivel subconstient, ca primavara e aproape. Dar panica cu care o surprinde mereu acest moment e mai puternica si strica tot idilicul martisorului.
Au fost ani in care a simtit aceasta traditie atat de apasator, incat scrasnea printre dinti, rascolind mormanele de talismane, ca e ultimul an in care mai cumpara, gata! Ca e deja destul de mare astfel incat sa nu-i mai pese daca exista vreo consecinta pentru lipsa de eticheta de 1 martie. Adica, pe bune, ce se poate intampla? Cat poate sta cineva suparat pe ea ca nu i-a daruit un martisor?!
Diana a continuat sa daruiasca martisoare, insa, de multi ani incoace, nu le mai cumpara, ci le face. Este cea mai migaloasa categorie de produse LaCercei: spune ca munca la fiecare talisman o face sa se simta ca un „chinez batran”. Nu stie toata lumea cum e un chinez batran? In primul rand, e linistit si echilibrat, iar asta e mare lucru pentru ea. Pentru ca poate sa se bucure in voie de martisoare, de procesul de productie, de actul de a darui, de a face oamenilor bucurii cu creatiile sale.
Isi doreste ca romanii sa „faca pace” cu aceasta traditie atat de solicitanta din punct de vedere social, sa-si aduca aminte de bucuria zilelor de martisor fara presiune, cand, copii fiind, se intrebau unul pe altul: „Tu ce-ai primit?”. Asa ca LaCercei te invita sa frunzaresti din timp sectiunea de martisoare, sa te bucuri de modele si culori, sa alegi pe indelete si sa daruiesti fara indoieli sau regrete.
Sharing is caring